luni, 23 iunie 2014

Carol Iancu - păzitorul memoriei


sursa foto: www.ovidan.ro



Printre personalitățile care au conferențiat la Saint Rémy sau la Stânceni, de-a lungul anilor, cu ocazia diferitelor sărbători, se numără și profesorul universitar Carol Iancu. Profesor de istorie contemporană la Universitatea Paul Valéry-Montpellier 3 și Doctor honoris causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și al Universității din Oradea, Carol Iancu este un specialist al istoriei evreilor di România. A fost prezent la Saint Rémy în vara anului 1999, iar în biblioteca schitului nostru se regăsesc o parte din cărțile sale:



Recent a fost postat pe internet de către realizatoare, doamna Andrea Ghiță, un documentar realizat în 2006 și transmis de TVR-Cluj. 
Filmul poate fi vizualizat la următorul link:




joi, 12 iunie 2014

Duminica Rusaliilor la Schit

Duminica Rusaliilor a fost un bun prilej de întâlnire la Schitul Stânceni pentru câțiva membrii ai Fraternității Sântul Ilie, o întâlnire marcată  de bucuria sărbătorii și a întâlnirii dintre noi. Ocazie potrivită pentru a puncta ultimele evenimente în domeniul  dialogului ecumenic, în special istoricul pelerinaj comun în Țara Sfântă a Sfântului Părinte Papa Francisc și a Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului. Emoționantele gesturi și cuvinte din înregistrarea întâlnirii transmisă de televiziunea catolică franceză KTO (disponibilă aici), pe care am revăzut-o împreună, ne-au încurajat să continuăm acțiunile Fraternității în favoarea ecumenismului și a apropierii dintre catolici și ortodocși. Prietenia manifestată de cei doi frați în Christos trebuie să fie exemplul de urmat în dialogul ce tinde spre unitate.
Nu putem să nu remarcăm și o atitudine cu totul opusă, aceea a Mitropolitului Hilarion de Volokolamsk, președintele departamentului de relații ecleziastice externe din cadrul Patriarhiei Moscovei, care, cu ocazia celei  de-al IV-lea Forum ortodox-catolic de la Minsk (2-6 iunie), în alocuțiunea de bun venit adresată participanților (alocuțiunea), a afirmat că greco-catolicismul ”rămâne un proiect special al Bisericii catolice destinat să slăbească ortodoxia”. Nu a fost și nu este așa.

Întâlnirea Fraternității am încheiat-o cu vecernia plecării genunchilor specifică sărbătorii Rusaliilor.

P. A. Lung